Mircea Rednic a analizat cearta cu fanii de la UTA și a făcut un anunț extrem: „Nu trebuie să-mi ceară demisia, plec eu!”

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic a analizat cearta cu fanii de la UTA și a făcut un anunț extrem: „Nu trebuie să-mi ceară demisia, plec eu!”
Mircea Rednic în meciul de fotbal dintre UTA Arad si Poli Iași, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Arena Francisc Neuman din Arad, luni 23 septembrie 2024. © FOTO: Alexandra FECHETE/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a ales să facă pace cu fanii celor de la UTA, cărora le-a transmis că nu este nevoie să îi fie cerută demisia, deoarece urmează să plece de bunăvoie în momentul când va simți că nu mai poate aduce un plus la echipă.

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a obținut un rezultat mare etapa trecută, la Cluj, învingând-o cu 3-1 pe vicecampioana CFR. Doar că bucuria fanilor a fost umbrită de gestul jucătorilor, care au preferat să le transmită aplauze de la distanță, fără să vină la obișnuitul salut de după meci. După joc, Rednic a discutat preț de câteva secunde cu fanii, care au sfârșit prin a-l huidui copios.

În conferința de presă ce precede meciul cu Petrolul, de vineri, de la ora 18, antrenorul a spus că a fost o decizie a grupului  – jucătorii au fost supărați pentru că suporterii le-au întors spatele după remiza, 0-0, cu Poli Iași.

Mircea Rednic, răspuns pentru fanii UTA: „Și eu tot 700 de kilomtri am făcut, că nu am luat-o pe scurtătură. Și cu două stenturi!”

Antrenorul de 62 de ani mai spune că, din punctul său de vedere, nu există niciun conflict cu fanii, care trebuie respectați, în aceeași măsură în care și stafful tehnic și jucătorii merită tratați cu aceeași unitate de măsură.

„Înțeleg suporterii, dar și eu tot 700 de kilometri am făcut și cu două stenturi în plus”, a spus „Puriul”.

Întrebat mai apoi de ce s-a ambalat văzându-i pe Alexandru Benga și Denis Hrezdac discutând cu fanii deplasați la Cluj, antrenorul a explicat.

„Când am coborât de la tribuna oficială am văzut doi jucători la galerie, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Eu i-am împins pe jucători din fața galeriei pentru că, în momentul în care am ajuns eu, ei nu mai aveau ce căuta acolo. Hrezdac și-a cerut scuze față de colegi că nu a respectat decizia grupului, dar el e nou venit, a fost entuziasmat, a făcut un meci extraordinar. Nu sunt supărat pe Benga, dar trebuia să aibă altă reacție, să le spună fanilor care e decizia echipei.

M-am dus acolo, le-am mulțumit că ne-au încurajat, iar cei din față au spus că jucătorii le-au întors spatele. M-am uitat pe imagini și nu e adevărat. Au aplaudat și au plecat plecat la vestiar. Ceea ce m-a deranjat a fost că vreo doi au început să țipe pe acolo că ei au făcut 700 de kilometri. Eu îi înțeleg pe ei, dar și eu tot 700 am făcut și cu două stenturi în plus, că n-am venit pe scurtătură. Și am fost aproape de echipă, am venit, am pregătit meciul acesta, că nu era ușor”, a spus Rednic.

„Puriul” șochează: „Le-au spus că sunt mercenari, maimuțe! Să ne respecte!”

În timp ce se îndrepta spre vestiare alături de Benga și Hrezdac, galeria arădeană l-a înjurat fără perdea pe Mircea Rednic.

„Nu mai vorbesc de ce s-a strigat după aceea, nu e problemă. Să jignești, să înjuri, că nu sunt nici de Liga 3, nici de Liga 4, că sunt mercenari, că sunt maimuțe, că ce sunt… Au fost meciuri în care unul-doi jucători au fost apotrosfați, jigniți…

Trebuie un pic de respect, dar și noi, jucătorii și stafful și toți care sunt în jurul echipei, trebuie să ne respectăm suporterii. Că și ei fac sacrificii, dar și ei să ne respecte pe noi”, au fost cuvintele tehnicianului arădenilor.

Mircea Rednic se așteaptă la pace: „De ce să fie o atmosferă ostilă la meciul cu Petrolul?”

La meciul cu Petrolul, e de descoperit care va fi reacția galeriei, a fanilor, în general, după evenimentele de la Cluj, dar Rednic mai ține să sublinieze că suporterii celor de la UTA nu iau loc doar în galerie.

„Nu știu cum va fi mâine, pe mine mă interesează echipa, mă interesează să câștigăm. De ce să fie o atmosferă ostilă la meciul cu Petrolul? E doar galeria, stadionul e de 8-10 mii de oameni care vor veni. Fiecare are părerea lui, eu îmi cer scuze, îmi pare rău de incidentul de la Cluj. Toată lumea vorbește despre farmecul de la Arad, dar farmecul e tot stadionul, nu doar galeria. Să nu creadă că sunt numai ei.

Eu, de când am venit aici, jumate din scandările galeriei sunt la adresa lui Meszar. Ceilalți sunt pozitivi și au reacționat foarte bine. Noi avem nevoie de public. Da, mi se pare corect, vom saluta de la centrul terenului. Am văzut și declarația lui Ionuț Badea care a fost aici, este un tip inteligent și mi se pare corect ce a zis. Vreau să încheiem acest subiect, eu nu am nimic cu nimeni, am venit aici să antrenez, să-mi fac meseria.

E mai importantă victoria de mâine decât acum un conflict pe care nu-l văd”, a mai punctat Rednic pe tema așa-zisului conflict cu galeria arădeană.

„Meciul cu Petrolul e și mai important, ținând cont că am câștigat cu CFR”

Așadar, UTA și Petrolul deschid runda cu numărul 12 a SuperLigii vineri, de la ora 18, iar arădenii nu mai vor să rateze întâlnirea cu prima victorie stagională pe teren propriu.

„Petrolul este o echipă pe val, o echipă care și-a găsit un nucleu de jucători, o echipă omogenă care în ultima perioadă joacă, înscrie goluri și câștigă.

Sunt foarte periculoși la fazele fixe, dau goluri în ultimele minute, înseamnă că din punct de vedere fizic stau bine. Am înțeles că au ceva probleme, nu știu dacă sunt adevărate sau nu sunt adevărate. Și dacă ar fi așa, mai mult ca sigur, fotbaliștii sunt preocupați să joace bine, să lase o impresie bună pentru viitor. Eu știu care e atmosfera acolo, că am antrenat la Ploiești și știu că jucătorii sunt conștienți de importanța meciului.

Dar, pe noi mai puțin ne interesează asta, cât ne interesează să avem prima victorie acasă. Am avut șase meciuri la Arad, n-am pierdut, dar am avut posibilitatea să luăm cel puțin patru puncte în plus, după calculele care le-am făcut noi. E clar că meciul e și mai important, ținând cont că am reușit să câștigăm la Cluj și vrem să avem continuitate în rezultate”, a fost mesajul lui Mircea Rednic legat strict de partida cu „lupii”, în care nu va putea conta pe portarul Iliev, fundașul Tsouka și – cel mai probabil – nici pe atacantul Ezekiel.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×